Mi-e frig..

Daca.. nu ai fi plecat.. daca.. nu, niciodata.. Nu-ti mai rupe unghiile in carnea mea.. NU!

Daca ar fi fost asa nu ai mai fi plecat. Nu te mai ascunde in spatele oglinzii, m-am saturat de fata asta anosta cu urme de cirese galbene! Nu, fructul nu mai are gust.. nu e crud, nu e copt.. nici macar alterat.. azi nu s-a mai nascut, nu s-a mai nascut pentru noi. S-a format dintr-un sambure stricat de altceva. Iar ma minti.. nu, gradina nu-i a noastra, o impartim cu Universul.. da, noi doi si El. Astazi a inghitit-o in procesul iluzoriu la care participam cu toti. Nu, pamantul nu-i nici el, erai prea negru pentru el, inima de smoala fina aruncata-n cer plapand. Ploua azi din cauza ta.. si e intuneric.. stiai? Imi e frig.. Da, asta am scris acolo, pe zid, inainte sa plec: “Mi-e frig”.. atat.. nu “te iubesc”.. nu “imi va fi dor”.. doar “Mi-e frig”..

Si ce? Te crezi superior daca ma ingheti? Crezi ca traiesc in culorile noastre calde si traiesc intr-un zid rece scris de ultima urma a vietii noastre? Iti picura smoala iubitule, strange-ti aripile si reda-ne lumina! Mi-e frig..

Comoara piratului..

Caldura torida se revarsa alene peste cheiul lung si alb de piatra care se desprindea parca de mare si plutea in aer tare de alge putrede. La rand ca niste soldati obositi se odihneau barcazuri uriase alaturi de luntre mititele parca intepenite in piatra alba a stancii costiere. La vechea cafenea tolanita langa cheu ornata asimetric cu lanturi albastre si odgoane solide erau asezate marinareste niste trepte de lemn. Acolo se asezase un client destul de ponosit insa dupa felul tacticos in care isi tinea in coltul gurii luleaua alba din os de picior de iepure, se vedea ca un obisnuit al locului. El cauta in zare parca un punct de reper si la intervale lungi sorbea o cafea uitata pe masuta de culoarea tabacului.

Amintirile frumoase mereu raman..

Sunt momente cand stau singur, numai eu cu calculatorul, eu si numai eu si am impresia ca tot ceea ce se intampla in jurul meu e un spectacol. Totii oameni sunt niste actori care joaca niste roluri.. care fac aceleasi lucruri every day si nu le pasa. Nu vor sa faca o schimbare in viata lor. De ce? Sunt sigur ca nici ei nu stiu sau poate ca nu au curajul sa faca aceasta schimbare. Le e teama de acel ceva NOU. Probabil pentru ca este in natura umana acea teama de necunoscut care de multe ori este asociat mortii.

Timpul.. imi va vindeca ranile!

Dupa o ultima discutie purtata cu tine pe messenger.. nervos si ranit ma ridic de la calculator.. arunc o privire in fuga prin camera.. ca si cum as cauta ceva anume.. apoi in graba imbrac o pereche de blugi.. trag o bluza pe mine.. imi arunc cateva lucruri in rucsac si ies grabit din camera. De cum ies din scara blocului un fior ma ia prin surprindere si concomitent o adiere de vant rece ma impinge parca de la spate si imi “dicteaza” pe unde sa merg, sa ma plimb, sa plang, sa alerg, sa zbier, sa ma descarc si sa uit. Imi infing castile in urechi, pornesc mp3 playerul si caut ca un apucat o melodie care sa se potriveasca starii mele..