Copilaria generatiei X..

Aceasta este o scrisoare nostalgica, adresata celor care fac parte din generatia NOASTRA, generatia X.

Nascuti la inceputul anilor ‘80, vedem in prezent cum casa parintilor nostri este de 50 de ori mai scumpa decat atunci cand au cumparat-o ei, si realizam ca noi o sa platim pentru casele noastre timp de 50 de ani. Nu avem amintiri despre primii pasi pe luna, nici despre razboaie sangeroase, dar ne pricepem la istorie si la politica mai mult decat cred batranii, care bombane in spatele nostru ca “noi nu stim nimic”.

Asa a fost sa fie..

Si o priveam de undeva de jos.. cum mainile ii erau spanzurate de gratii si avea chipul unui copil.. cu lacrimi in ochi si cu greseala recunoscuta pe buze. Oftand si respirand greu imi iau privirea de la chipul ei scaldat in lacrimi, fata pocita de machiajuri indoite cu lacrimi si incep sa cotrobai prin geanta dupa ceva.. din cateva miscari scot mana si o indrept spre ea.. deschid pumnul si in fata ei rasare un boboc de trandafir alb.

De ce..?!

Offf oare de ce draq? Este rau daca esti prea bun si iti bati capul si iti dai interesul si sa faci totul bine.. uneori pana la cel mai mic detaliu. Este rau daca nu iti bati capul.. daca esti indiferent si daca nu dai prea multa importanta.. lasi treburile pe seama altora si tu nu dai 2 lei. Yo nu mai inteleg.. cum ar trebuii sa fiu si eu ca sa fie bine? De ce nu ma asculti atunci cand incerc sa te ajut? de ce ma respingi? de ce ma indepartezi de tine? DE CE?! nu te inteleg.. dc naiba tot iti faci singura rau.. iti sapi singura o groapa si apoi te arunci in ea.. de ce? Sunt eu oare vinovat pentru aceasta subestimare permanenta in preajma mea? Crezi ca eu vreau sa fie asa? nu uita ca sunt un simplu om de rand care uneori cugeta si gandeste mai mult decat este nevoie.. “filozofeli”. Sunt facut din aceasi material ca si tine.. mintea.. ea ma diferentiaza de restul.. si tot mintea se pare ca te subjuga pe tine.. involuntar!

“Ascunde-ma in dulap” si incearca sa ma asezi printre arhivele mintii.. ale dorintei. Nu am fost.. nu sunt.. si nici nu stiu daca voi fi al tau (mintea ta, actiunile tale + timpul.. vor raspunde la multe intrebari.. pe parcurs).

Departe de tine?

Sunt randuri pe care le scriu gandindu-ma la tine dar pe care nu stiu daca ti le voi trimite.. va fi ceva spontan.. o soapta, o adiere dinspre taramul abandonat al sperantei senine. Sambata am ajuns acasa distrusa, ravasita.. as fi gonit toata noaptea cu masina pe strazi fara nume, departe de tine, departe de gandurile istovitoare, de ceata tesuta din disperare, revolta, furie, neputinta. N-am reusit sa ajung prea departe, prezentul ma claustra si m-am intors spre miezul noptii acasa.. am incercat sa dorm si spre dimineata am adormit.

Inceputul.. si atat!

Nu ma astept sa intelegi ceva din ceea ce vei citi, nici nu trebuie. De fapt, tu citesti ca sa uiti de lucrurile care te dor, de toate organismele acelea infecte care iti complica viata. Eu scriu ca sa le rup de pe suflet si sa le pun pe hartie, sa sper ca vor ramane acolo si nu vor mai rani pe nimeni.

Stii, cateodata, viata, te lasa sa zbori, fara prafuri, fara iarba.. doar cu dragoste. Nu o intelegi, poate nici nu e nimic de inteles, e doar acel ceva care iti da aripi, te face sa vrei sa traiesti din plin. Si totul depinde de cat de bine sta cu memoria in cazul tau. Pe unii ii uita si ii lasa sa fie fericiti o vreme indelungata, dar, de obicei, iti da o bucata micuta de iubire sincera, o gusti si iti dai seama ca nu vei mai primi o alta. Nu ramai decat tu cu tine si cu singuratatea ta si nu ai cum sa intelegi de ce pentru o perioada atat de scurta s-a putut aduce Raiul pe Pamant iar acum a murit totul in jurul tau.