Iosif Berman si viata in alb si negru!

In anul 1892, cand venea pe lume, in patriarhalul targ al Burdujenilor, IOSIF BERMAN, localitatea – al carei nume se spune ca provine de la un baci (Burduja) care vietuia in vremuri de legenda prin acele locuri – se rasfira dincolo de Apa Sucevei, peste care privea de partea cealalta, in Bucovina. Marunta localitate romaneasca de granita, invecinata cu mai rasarita Suceava din imperialul Ducat al Bucovinei, Burdujeniul s-a facut mai vizibil catre sfarsitul anului 1869, cand a devenit circulabila linia de cale ferata care ducea catre Roman. Anului 1892 ii corespunde si inceperea lucrarilor (pe terenul pus la dispozitie de mosia Burdujeni) pentru construirea pe teritoriul romanesc a unei somptuoase gari, in locul cantonului din halta de calatori, amplasat in zona in care, peste sinele caii ferate, trecea drumul care lega Burdujeniul de Suceava. Desi era localitate feroviara de frontiera, pana in anul 1902 (cand cladirii garii – a carei constructie a fost terminata in anul 1898 – i s-au adaugat copertina peronului principal si s-au finalizat lucrarile unor pavilioane anexe) statul roman a platit chirie guvernului de la Viena spre a folosi o parte din Gara Itcani pentru Vama romaneasca. Cu siguranta ca Iosif Berman (fiul lui David Berman, un evreu naturalizat care, pentru ca a participat ca voluntar la Razboiul de Independenta unde a fost ranit in luptele de la Plevna, a fost decorat cu “Virtutea Militara” si improprietarit cu un lot de pamant), care avea zece ani cand in impunatoarea Gara Burdujeni (construita dupa modelul garii elvetiene din Fribourg, din caramida rosie lustruita provenind de la fabrica de caramida si tigla de la Ciurea – Iasi, pe care a ridicat-o, in anul 1891, ing. Gheorghe Duca, directorul general al CFR) privea adeseori la trenurile care treceau peste frontiera romaneasca. Monumentala gara de calatori, cu o sala de vama unicat a arhitecturii feroviare, isi va pierde insa din importanta dupa Unirea din anul 1918, cand vor inceta operatiunile specifice activitatii de frontiera.

Suferinta si Omul din noi!

Zilnic citesc mesaje/posturi pe diferite bloguri, avand ca subiect tema suferintei, a dezamagirii si a pierderii increderii de sine. Si de ce asta? pentru ca “a gresi e omeneste..” e o vorba/scuza; si acea persoana care acum sufera isi da seama ca a gresit/s-a inselat cand a crezut ca a gasit persoana potrivita, si totusi te’ai gandit vreodata ca poate nu exista greseala? te’ai gandit ca poate ceea ce numim greseala este de fapt o alegere? Orice actiune are si o reactiune.. este o lege a fizicii universale si nu numai.. si as putea sa amintesc si de conceptul “roata e rotunda”.

Urasc sa vad persoane dezamagite si urasc sa vad persoane care merita ceva bun,dar sunt calcate in picioare.. De ce? pentru ca este o “regula” nescrisa: daca esti bun esti luat drept prost si exploatat. Cand crezi ca ai gasit pe cineva in masura sa te inteleaga si sa te asculte.. lasi “garda jos”. Dar de cele mai multe ori aceasta alegere se dovedeste a fi una proasta sau o greseala. De ce? pentru ca nu prea mai exista acea notiune de admiratie si recunostinta pentru cineva care a vazut in tine un mic zeu si te’a ridicat pe un piedestal si te’a urcat acolo, undeva, sus printre nori.

Aici mai intervine si o parte a naturii noastre umane: daca esti ridicat in slavi.. calci in picioare tot si nu dai doi bani pe ceilalti.. chiar si pe cel/cei care te’au ridicat.. una peste alta “iti uiti originile”. Tot incerc sa imi dau seama de ce naiba se intampla asta.. cand primesti tot ce iti doresti, tot ce ai nevoie, in loc sa te bucuri de ele.. iti bati joc si iti pierzi acel interes si acea atractie si dorinta patimasa. Si de aici se duce dracu tot.. si se pierde acel ceva frumos, pentru ca omul in sine are parti infecte amplificate sau modelate de anumite conceptii, culturi, bagaj de cunostinte.

A fi om.. e lucru mare!

Doua zile..

24 iulie 2007

“Vreau sa gust fiecare particica din trupul tau, sa ma pierd in ochii tai, sa te las sa respiri si pentru mine, sa accept sa am valoare doar langa tine si pielea mea sa poata simti doar degetele si buzele tale.

Vreau sa ma imbat dintr-o picatura de roua de pe gatul tau, sa fac lumea asa cum ti-ai dori tu sa fie, sa te protejez si sa te iubesc pentru toata viata mea cu o singura conditie, accea de a nu ma lasa sa ratacesc drumul spre tine.”

Si partea proasta e ca atunci cand intalnim persoana la care visam, ea poate sa-si fi gasit deja sufletul pereche… Si atunci nu poti decat sa-ti pui inima pe hartie in timp ce-l privesti cum doarme, fara a banui cate se petrec in mintea ta.

Ajungi sa vrei sa tipi, sa stie toata lumea de ce esti atat de fericita, dar sfarsesti prin a-ti autocenzura blogul, cauta prietenul pentru a-i spune ca vrei sa va despartiti, si incepi sa devi altcineva.

25 iulie 2007

Azi am pus punct unei alte relatii, in stilul meu caracteristic. Mi-a reprosat ca nu am coloana vertebrala, poate are dreptate. Nu am putut sa-i spun ca vreau sa ne despartim pentru ca eu m-am indragostit de altcineva, si desi nici nu m-am sarutat cu persoana aceea si nu am cum sa ii fiu alaturi… am simtit ca asa e mai corect. I-am spus doar ca ?nu merge?. Am fost insensibila, l-am ranit, dar… nu imi pare atat de rau pe cat credeam…

Avem perioada in care luciditatea noastra ne sperie si perioade in care nu vedem nimic clar, ne mintim si traim intr-o poveste din care stergem dupa cum aveam chef personajele care ne sunt antipatice. Incet, incet, dupa relatii ratate, si istorii sexuale pe care am vrea sa le stergem… ne trezim ca suntem singuri. Nu mai avem energia pentru a mima entuziasmul unei prime intalniri sau orgasmul doar ca sa nu-l faci sa se simta prost.

Dansand pe un curcubeu..

Agitatie multa.. muzica tare, simti bataile tobelor cum iti misca pieptul. Transpirat nu te lasi si continui sa dansezi.. pe boxa. Sufli ca un apucat in fluierul ce iti atarna la gat.. te racoresti cu apa plata rece ce zace la picioarele tale.. muzica iti mangaie sufletul si mintea. Inchizi ochii si continui sa dansezi.. euforie.

Surprinzi priviri atintite asupra ta.. persoane care iti imita miscarile si reflectoare ce te lumineaza. Nimic nu te opreste.. muzica e in sange si o simti in tot corpul cum vibreaza. Lumea se imbulzeste pe langa tine.. isi fac loc cu coatele sa treaca mai in fata.. sa vada mai bine. Cu ochii inchisi iti treci mana de pe obraz.. usor pe gat si apoi pe piept.. o opresti in zona abdomenului si iti prinzi cureaua ce iti sustine pantalonii. Iti ondulezi corpul usor.. miscari apetisante de care nu esti constient. Conturul trupului tai care se misca pe ritmul melodiilor se reflecta in ochii curiosilor.

Iti petreci mainile prin par.. nepasator dai usor din cap in stanga si in dreapta. Ritmul muzicii iti dicteaza miscarile si partile din corp ce se onduleaza incitand privirile persoanelor din jur. E asa placut.. DA!

Muzica electronica = drog!

Ajuta’ne Doamne!

“Eu sunt Lucky Printzi$or Am Talent Fermecator si sunt Smek pana mor..am scoala in Haladeala bag orice Pustoaika in boala..sunt frumos si am talent mai ceva ca`n occident… Sunt un Print La 4 Ace Dupa Moda lui Versace… Am talent si sunt versat sunt o BOMBA de baiat… Se stie si se cunoste ca mine numai se naste…. moamaaaa ce modest am fost sa ma arza foku in garla”

Cred ca a uitat sa scrie si: “Da’ma draq ca’s bun” recunoaste cineva stilul?