Nu am chef azi..

“Nu am chef de nimic azi, nu vreau sa va vad fetele obosite, nu vreau sa va aud gandurile zgomotoase, nu vreau sa va simt duhoarea de dupamiaza. Vreau sa raman doar eu.. singur, gol si ghemuit intr’un colt intunecat din casa de pe deal.. si sa simt mirosul prafului si al  lemnului mancat de carii si timp. Cateva raze de lumina de la luna sa se strecoare printre jaluzelele din bambus, sa ma joc cu ele si sa fumez o tigara in nepasare.

Nu intelegeti ca ma obositi? imi luati din energia vitala de care am atata nevoie.. insetatilor care sunteti. Si da, incepand de azi va rad in nas, pentru ca nu’mi mai pasa de nimic.. ci doar de propria’mi soarta si liniste. Fara lacrimi de crocodil si aceleasi minciuni care fac parte deja din rutina, nu va mai prefaceti.. va rog. Gata, v’am lasat!”

John.

Suspine deghizate..

“Intinde’mi mana si lasa’ma sa te ajut, lasa’ma sa’ti arat ca inca mai exista iubire si dragoste pe acest pamant secatuit de egoism si ignoranta, lasa’ma sa te decopar, lasa’ma sa te cuceresc.. lasa’ma sa te iubesc.

Si acum mai tin minte ziua aia ploioasa de luni, cand sorbeam dintr’o cana de cafea si ai intrat in cafenea. Erai udata pana la piele si tremurai de frig. Nu aveai curajul si nici vreun motiv sa te uiti in ochii cuiva, desi era destula lume care te schita de cand ai intrat. Tin minte ca am fost singurul la care te’ai uitat cateva clipe si apoi te’ai asezat la 2 mese departare de mine. Pe fata ti se citea indiferenta fata de tot ce te inconjura, asa se explica si felul cum erai imbracata. Si cand te gandesti ca dupa 2 luni de atunci, alergam amandoi pe plaja sub stropii de ploaie. Si nu ne pasa de nimeni si nimic.. tot universul se invartea imprejurul nostru. Si tin minte ca la un moment dat am obosit de la atata alergat si ne’am adapostit sub casuta aia din trestie. Si ne’am lasat prada ispitelor si placerilor primordiale. Pielea ta fina aluneca usor sub degetele mele, si te topeai atunci cand te sarutam usor pe gat. Ai adormit in bratele mele in timp ce eu iti sopteam o poveste cu zane si printi fermecatori si faceam bucle cu parul tau inca ud. In acele momente am realizat ca sunt dependent de tine, de zambetul tau inofensiv, de corpul tau firav si caracterul tau puternic.

Stiu ca orice relatie este sortita esecului, dar viata va face o exceptie pentru noi2.

Al tau pufos iti simte lipsa, Shrek.”

Camera placerilor..

Acolo a invitat’o in prima seara. Prima seara cand se vedeau dupa atata timp, prima seara pe care o puteau petrece impreuna.. singuri. Departe de raul ce ii despartise pana in acel moment, departe de gurile rele si cicalitoare ale parintilor, departe de tot ce era “cunoscut”.

- Asta este cheia d’voastra domnule, zise receptionera.

- Multumesc, ii raspunse el luand cheia.

Au urcat la etajul doi, ultima camera pe stanga. Era o camera cu vedere la mare si acces la un balcon lung cu separeu pentru a pastra intimitatea. O cercetase el de pe zi, pentru a fi sigur ca totul o sa fie perfect.

- Sa nu razi de mine dar vreau sa te trec pragul in brate, ii sopti el.

Dragoste in noapte..

E al naibii de frig… Imi duc tigara la gura si tresar cand degetele mele reci imi ating buzele. Inca nu a ajuns aici, iar vantul asta rautacios isi trece ghearele peste obrajii mei. Frunze ruginite si ude zboara prin fata mea, ca simple urme ale vietii naturii, simple marturii ce acum vor putrezi in noroi. M-ar lasa sa astept in zadar? Ar putea sa fie atat de cruda incat sa lase speranta din ochii mei sa se stinga? Nu, in niciun caz, ea nu e asa, ea e minunata, ea e… altfel. D-aia o iubesc, d-aia nu ma pot gandi decat la ea… d-aia sunt aici, acum, asteptandu-i privirea calda si buzele catifelate.

Urmeaza’ma..

.. in liniste si fara cugetare. Stiu! in aceasta dimensiune si in vremurile astea, nu iti gasesti locul. Apuca’ma de mana si hai sa zburam impreuna, lasa’ti trupul firav in voia sortii.. sufletul ii este sortit sa fie cu mine, urmeaza’ma intr’un loc unde nu exista durere, razbunare, lacrimi si suspine.. ci doar lumina pura si EU ce iti voi arata fericirea asa cum nici un muritor nu o cunoaste. Lasa’ti familia si prietenii, lasa’i pe toti si hai cu mine.

Imi pare rau ca nu am apucat sa iti spun cat de mult de iubesc, in ultimile zile petrecute printre muritori, dar daca lacrimile, ce le vars acum pentru tine, te vor motiva.. atunci te voi astepta. Deseara te voi vizita din nou in vis, daca am consimtamantul tau, te voi lua cu mine.