E al naibii de frig… Imi duc tigara la gura si tresar cand degetele mele reci imi ating buzele. Inca nu a ajuns aici, iar vantul asta rautacios isi trece ghearele peste obrajii mei. Frunze ruginite si ude zboara prin fata mea, ca simple urme ale vietii naturii, simple marturii ce acum vor putrezi in noroi. M-ar lasa sa astept in zadar? Ar putea sa fie atat de cruda incat sa lase speranta din ochii mei sa se stinga? Nu, in niciun caz, ea nu e asa, ea e minunata, ea e… altfel. D-aia o iubesc, d-aia nu ma pot gandi decat la ea… d-aia sunt aici, acum, asteptandu-i privirea calda si buzele catifelate.

A ajuns… Se apropie… Zambeste si-si da jos fularul, si-l lasa sa-i alunece pe brate, ca un sal de matase scumpa… Imi magaie obrajii, dar de la frig nici nu-i simt degetele fine, doar cum sangele meu se infierbanta doar privindu-i ochii mari si negri. O iubesc.

Un sarut, ca o furtuna, ca zborul unei pasari pe cerul unei zile de iunie, ca o calatorie in paradis. Un al doilea sarut… si o promisiune de nerostit. Si-acum… eu sunt a ei si ea a mea… si e de ajuns. Maine, cand va aparea iar soarele, iar ne vom ascunde, vom inceta sa ne tinem de mana, sa ne marturisim dragostea, altii nu ar intelege, cum o Ea… iubeste o alta Ea.