Despre singuratate..
January 27, 2008Intr-o mare de prieteni, te simti de parca ai fi singur pe o pluta fragila in mijlocul unui ocean furios. Nimeni nu te mai intreba ce mai faci, cum te mai simti, ci doar vorbeste despre sine de parca ar vrea sa te convinga sa-i ridici o statuie in piata publica. Ramanem fascinati de etichete si cum ne sta parul sau cat de scump e un telefon ori cat de rapida e o masina si trecem prin viata surzi la strigatele de ajutor ale semenilor nostri care, de multe ori, sunt mai confuzi decat noi. Cand a fost ultima data cand le-ai zambit celor care merg cu capul plecat pe strada, cand ai spus ultima data un lucru dragut cuiva? Numaram ani, stergem amintiri si declaratii de dragoste, ne infuriem si iubim cu patima, ne simtim inima sfaramandu-se in mii de bucati cu fiecare “adio!” si ne bucuram de rasarit doar din cand in cand. Numim asta viata si nu ne intrebam niciodata daca ceea ce facem este ceea ce este corect sau daca la sfarsitul unei zile de munca suntem cu un pas mai aproape de linia de sosire pe care scrie simplu si clar “fericire”. Avem zile in care totul parca se prabuseste,cerul ia foc si clipele frumoase devin asemeni scrumului unei tigari, usor de purtat de vant departe de tine. Sunt zilele in care nu ne mai intelegem propriile propozitii si sentimente, acele momente in care ploaia ne sterge si pacatele si bucuriile. Acelea sunt zilele in care “un prieten” e o comoara greu de gasit intr-un taram plin de amici gata sa te lase sa cazi in vreo prapastie de dragul unui chip frumos sau al catorva bancnote colorate.
Scris de Tara (Colaborator)
De ce suntem tristi..
January 24, 2008
De multe ori, infundat in ganduri si mucuri de tigari strivite in scrumiera, m’am tot gandit la izvorul starilor de tristete, starile pe care le’am tot avut, inevitabil, ca tot omul. Asa cum albul exista pentru negru, asa tristetea se imbina cu fericirea.. este un echilibru. Si oare de ce avem momente de nostalgie si regrete? amintiri dureroase.. caci de multe ori doar ele reusesc sa se imprime adanc in sufletul si mintea victimei.. ca numele a 2 iubiti scrajnite pe o scoarta de copac batran. De ce trebuie sa ne amintim cum era acolo jos in intunericul abisului infinit? unde nici o raza de lumina nu a patrust pentru o perioada lunga de timp. Indiferent de ce s-a intamplat in trecut, caracterul fiecaruia se modifica.. se adapteaza “cererii”.
Suferinta si Omul din noi!
July 27, 2007
Zilnic citesc mesaje/posturi pe diferite bloguri, avand ca subiect tema suferintei, a dezamagirii si a pierderii increderii de sine. Si de ce asta? pentru ca “a gresi e omeneste..” e o vorba/scuza; si acea persoana care acum sufera isi da seama ca a gresit/s-a inselat cand a crezut ca a gasit persoana potrivita, si totusi te’ai gandit vreodata ca poate nu exista greseala? te’ai gandit ca poate ceea ce numim greseala este de fapt o alegere? Orice actiune are si o reactiune.. este o lege a fizicii universale si nu numai.. si as putea sa amintesc si de conceptul “roata e rotunda”.
Urasc sa vad persoane dezamagite si urasc sa vad persoane care merita ceva bun,dar sunt calcate in picioare.. De ce? pentru ca este o “regula” nescrisa: daca esti bun esti luat drept prost si exploatat. Cand crezi ca ai gasit pe cineva in masura sa te inteleaga si sa te asculte.. lasi “garda jos”. Dar de cele mai multe ori aceasta alegere se dovedeste a fi una proasta sau o greseala. De ce? pentru ca nu prea mai exista acea notiune de admiratie si recunostinta pentru cineva care a vazut in tine un mic zeu si te’a ridicat pe un piedestal si te’a urcat acolo, undeva, sus printre nori.
Aici mai intervine si o parte a naturii noastre umane: daca esti ridicat in slavi.. calci in picioare tot si nu dai doi bani pe ceilalti.. chiar si pe cel/cei care te’au ridicat.. una peste alta “iti uiti originile”. Tot incerc sa imi dau seama de ce naiba se intampla asta.. cand primesti tot ce iti doresti, tot ce ai nevoie, in loc sa te bucuri de ele.. iti bati joc si iti pierzi acel interes si acea atractie si dorinta patimasa. Si de aici se duce dracu tot.. si se pierde acel ceva frumos, pentru ca omul in sine are parti infecte amplificate sau modelate de anumite conceptii, culturi, bagaj de cunostinte.
A fi om.. e lucru mare!
Peisaj din Bucuresti I
July 9, 2007In dimineata aceea rece de martie, bulevardul era pustiu. Bucurestiul parea mai cenusiu decat de obicei, culorile vii din vitrinele magazinelor de-a dreptul bolnave, totul era trist. Isi facu aparitia la fel de murdara, cu aceleasi cearcane ce-i “impodobeau” privirea disperata. Azi nu-l mai avea si pe copil cu ea. Hainele rupte nu se asezau in niciun chip pe trupul ei uscat.
Aparu si vanzatoarea de la chioscul de ziare, o olteanca scunda cu o fata mereu zambitoare, indiferent de dramele ce-i treceau prin fata ochilor.
- Mario, ce facusi ieri? Intreba cu un glas ragusit vanzatoarea in timp ce-i dadea unui pusti restul pentru cele 4 reviste porno pe care le cumparase.
- Ce sa fac? M-am dus acasa. N-am strans mai nimic. A dracu’ ploaie, a inceput cand cand dadeau oamenii sa fie mai darnici. A racit si Maihaita…
- Si-l lasasi acolo? Il gasesti mort cand oi ajunge inapoi acasa!
- Mare paguba ar fi… Macar as scapa de el.
- Ai grija ce spui femeie ca te-aude Dumneze, se manie vanzatoarea.
- Dumnezeu? Care Dumnezeu? Eu stau si cersesc o bucata de paine si imbuibatii astia arunca cu bani in stanga si dreapta.
Femeia pleca bombanind spre intersectia in care obisnuia sa-si piarda vremea, parca temandu-se de o posibila reactie violenta a vanzatoarei. Olteanca o stia de ceva vreme pe Maria, era sigura ca cineva o obliga sa cerseasca. Nu o suporta pentru ca vazuse ca fiul ei, Florin, ii facea ochi dulci si se gandea ca o astfel de legatura ar fi fost catastrofala. Baiatul ei era student la Litere si avea planuri mari. Mereu ii spunea mamei sale ca va veni ziua in care “toti dobitocii de pe strada noastra care fac acum glume pe seama mea ca ma duc sa invat si nu stau cu ei la bere, or sa spuna cu admiratie ca mi-au fost vecini”.
Vanzatoarea nu stia, dar in urma cu cateva zile, Florin, o oprise pe Maria pentru cateva minute pentru a-i vorbi. Ii spusese ca ar vrea sa o ia de sotie si sa-l adopte pe Mihaita, ca ar putea sa stea in apartamentul lui si ca vrea sa o faca fericita. Femeia se infurie cumplit:
- Sunt saraca, nu proasta! Nu am de gand sa devin servitoarea ta de care sa te folosesti tu cand ai chef. Nu am nevoie de tine, sa-ti fie clar!
De atunci, Florin, nu a mai avut curajul sa se intalneasca cu ea. Incepuse chiar sa creada ca isi merita soara, si ii parea rau ca si-a deschis sufletul in fata ei si ca nu avea cum sa-l ajute pe copil.
va continua..
scris de Tara (Colaborator)
Departe de tine?
May 27, 2007Sunt randuri pe care le scriu gandindu-ma la tine dar pe care nu stiu daca ti le voi trimite.. va fi ceva spontan.. o soapta, o adiere dinspre taramul abandonat al sperantei senine.
Sambata am ajuns acasa distrusa, ravasita.. as fi gonit toata noaptea cu masina pe strazi fara nume, departe de tine, departe de gandurile istovitoare, de ceata tesuta din disperare, revolta, furie, neputinta. N-am reusit sa ajung prea departe, prezentul ma claustra si m-am intors spre miezul noptii acasa.. am incercat sa dorm si spre dimineata am adormit.
Un somn fara vise.
M-am trezit dar nu puteam vorbi, nu ii puteam face martorii confesiunii mele. Nu incercam sa ii menajez, era de ajuns sa ma vada ca sa inteleaga ca nu sunt bine; ma protejam pe mine, egoista ca intotdeauna; am luat masina si am plecat fara destinatie; am ratacit multa vreme incercand sa inteleg, sa il inteleg, sa ma regasesc in anotimpul uscat al franturilor de suflet.. si deodata am inteles; am inteles ca tot ce mi se intampla e viata mea.
Accept sau nu; dar as face mai bine sa accept pentru ca nu sunt in masura sa ma negociez; am inteles ca nu as putea trai fara acea dimensiune tragica a imposibilului; am inteles ca fiecare experienta adauga ceva; ca fiecare clipa? se cuantifica devenind o
clipa a mea, o parte a eului ferita de privirile ignorante ale celorlalti; ca sunt altfel chiar simtindu-ma astfel; ca sunt o naiva care vrea sa ramana asa indifferent de cate ori ma voi rani prabusindu-ma de durere.. increzandu-ma in ei.
FJ spunea ca ?visul din dragoste e cel mai dureros atunci cand nu poate fi adus la lumina?.. are dreptate.. dar ceea ce simt eu e tristete, o tristete placuta. Iti multumesc pentru starea din ultimele doua saptamani de absenta fizica a ta si totusi pline de o pofta disperata de a afla ce ma asteapta in ziua, in clipa urmatoare.. nu cred ca pot reda tremurul pe care il simteam.. nu incerca sa intelegi mai mult decat scriu, cuvintele sunt atat de inselatoare.
Iti multumesc pentru ca am fost mai ?umana?? in aceste doua saptamani si continui sa fiu. Ai fost prezent in gandurile mele.. stiu ca in concret, tradusa, ?relatia noastra?? ar fi durat o secunda sau poate nici atat. Stiu ca e ceva ce s-a derulat in plan afectiv emotional; ai fost liantul intre concret si vis, m-ai adus mai aproape de real dar ai amplificat visul.. m-ai pregatit pentru visul ce va deveni sau nu povestea mea.
Am considerat ca sambata ai ales. In aceeasi seara am ales si eu.
Inca nu stiu daca iti voi trimite acest mesaj.. mai mult de atat nu cred ca ma pot ?dezbraca?? sufleteste in fata cuiva. Sau poate ca da..
scris de NooneForYou (Colaborator)
